"Should I feel shame for the questions that I have?"

Deci...deci!
Din moment ce ma aflu la varsta adolescentei, cre' ca-i normal sa am in cap tot felul de intrebari(majoritatea fara raspuns.de fapt, cred ca toate-s fara raspuns...fara raspuns sigur, sau pe care sa il cred macar pe jumatate) : De ce traiesc? Care-i rostu' meu? De ce sunt atat de nesigura referitor la deciziile pe care le iau? Sunt oare o ratata? Deocamdata? De ce sunt altii mai buni decat mine? E meritul lor? E in totalitate meritul lor? E bine sa iti pese mai mult de tine decat de altii? Cat de sincera sunt eu? De ce ma atasez si detasez greu? De ce sunt in general pesimista?
De ce imi pierd atata timp framantandu-ma pentru niste...intrebari? Daca le descopar misterul, daca gasesc rostul, se schimba ceva? O sa pot oare sa ajung in varful piramidei?(De ce sunt asa de obsedata de gandul asta? De ce trebuie sa faci ceva ca sa nu fii uitat?)
Fie fie...pana la urma, cum spune si Veritasaga(plecaciune plecaciune):
"Imi asum doar rolul, doar fumul, subsolul unei vieti prea normale
Doar visuri de glorie ingropate"